scoala jean bart        DSC00824

DE CE JEAN BART?

Numele unor personalităţi din cultura românească au fost luate de multe şcoli sucevene după Revoluţia din 1989. Începând cu 1 septembrie 1999 s-a aprobat numirea şcolii după numele scriitorului Jean Bart . Jean Bart este pseudonimul literar al comandorului Eugeniu Botez care s-a născut la Burdujeni, Suceava în data de 28 noiembrie 1874  şi a murit la 12 mai 1933. Despre „târguşorul nostru” scriitorul Jean Bart spune: „Două uliţe largi se încrucişau tăind în patru târguşorul nostru, mai mult un sat mare, răspândit până pe prund departe, unde apa Sucevei se încovoaie în cotituri şovăitoare”. El îşi va petrece aici numai o mică parte din copilărie. După Războiul de Independenţă, familia se mută la Iaşi, unde viitorul scriitor urmează şcoala primară avându-l ca învăţător pe Ion Creangă îşi continuă studiile la Gimnaziul şi Şcoala Militară din Iaşi, apoi la Bucureşti termină cursurile Şcolii de Ofiţeri activi, cu gradul de sublocotenent de marină. Este repartizat pe bricul Mircea. În 1898 este ofiţer în Inspectoratul de Navigaţie. Încă din clasele primare Eugeniu Botez îndrăgeşte cărţile de călătorii. Aventurile  marinăreşti  îi stimulează imaginaţia şi sensibilitatea. Probabil din aceste lecturi s-a născut dragostea pentru neînfricatul marinar al lui Ludovic al IV-lea, Jean Bart, al cărui nume l-a ales ca pseudonim. Jean Bart, navigator încercat pe mări şi pe oceane, ca scriitor se apleacă cu atenţie asupra vieţii oamenilor, porturilor pătrunzând în miezul faptelor şi al şi evenimentelor pe care le prezintă în mod realist. În semn de recunoaştere a meritelor sale (romanul „Europolis”, „Jurnal de bord”, „Cartea Dunării”, nuvela „Datorii uitate”, schiţa: „Amintiri din manevre”, „Trei dezertori”, „Prima dată”, „Cafeaua şefului”, „Majestatea sa, bacşişul”, „Fără permis de export”ş.a  în domeniul creaţiei literare, conducerea de atunci a Şcolii cu Clasele I-VIII Nr. 5 Suceava a hotărât ca şcoala să poarte numele distinsului scriitor, Eugeniu Botez. Jean Bart este primul scriitor român care a scris jurnale de bord, schiţe şi nuvele marine: „Jurnal de bord”(1901), „În Deltă” (1926), „Schiţe marine din lumea porturilor”(1928), „Pe drumuri de apă” (1931) ş.a. A fost membru al Academiei Române din 1922, primind mai multe premii literare. Profesorul universitar Mihail Dragomirescu, în lucrarea „Semănătorism, Poporanism, Criticism (Istoria literaturii române în secolul XX, 1900-1910) Bucureşti, 1934 afirmă: „Farmecul lui Jean Bart stă în descrierile sale, în care descoperim savoarea lui Sadoveanu şi limpezimea lui Ioan Alexandru Brătescu – Voineşti. Lipsit de energie în povestire, el este ferm şi colorat în descrierile sale, dintre care multe pot servi ca model. Desenul lor conturat, bogatul lor conţinut şi limba simplă, limpede şi amplă, le dau o caracteristică proprie” Jean Bart a fost şi va rămâne una din personalităţile marcante ale localităţii noastre.
 
 
Despre Burdujeni…  
Multe oraşe s-au format în jurul sau la adăpostul cetăţilor şi curţilor domneşti cum este cazul Sucevei care apare în documente la sfârşitul secolului al XIV- lea, respectiv 10 februarie 1388, într-un act emis de Cancelaria Domnească, Petru Muşat alegând Suceava drept centru administrativ şi politic al ţării. Schimbarea capitalei de la Siret la Suceava corespunde necesităţii apărării Moldovei, atât împotriva Ungariei, dar şi a Poloniei, întrucât Siretul era un loc deschis, prea aproape de Polonia, în timp ce Suceava avea o poziţie dominată care asigura controlul efectiv al regiunilor înconjurătoare. Burdujeniul, actualul cartier al Sucevei este menţionat câteva secole mai târziu, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, ca o aşezare rurală al cărei centru de gravitaţie îl constituia Mănăstirea Teodireni. Denumirea de Burdujeni, conform legendei, se datorează unui cioban (Burduja sau Burdujo) ce a trăit pe moşia boierului Toader (Teodor)  Movilă. Când cronicarul Moldovei, Miron Costin (1633-1691) s-a căsătorit cu fiica lui Toader Movilă, Elena, aceasta a primit ca zestre, printre altele, şi moşia ce avea să se cheme Burdujeni. Pe lângă serviciul de baci, Burdujo îndeplinea şi serviciul de „ştafetar” al marelui cărturar (pârcălab de Hotin în vremea lui Dabija-Vodă 1661-1666) între cetatea Hotin şi părţile  burdujenene. Pentru serviciile sale , Miron Costin ar fi dat o moşie lângă apa Sucevei, unde se afla „cierul domnesc”, adică un loc bun de păşunat al mieilor.
„dar vezi să mai ştii/ Că multe moşii/ Nume n-au avut/ Dintru început/  Şi cam li s-a dat/ După cel ce-a stat/ Că răzăş întăi…” „Pe aceste toate,/ Tu să ştii, măi frate/  Că le-a vândut/  Şi le-a tot pornit/ Rânduri sus la munte/ C-un cioban de frunte,/  Burdujo anumea/ Cum îi zicea lumea;/ Şi le-a aşezat/  În cier bogat/ În faţa dumbrăvii/ Din preajma Sucevii/ Loc sorit la soare/ Cu bune izvoare/ Şi păşuni bogate,/ Ca-n rai, cu de toate./ De l-acest cioban/ Burduz- Burdujăn,/Zice c-au luat/ Şi şi-a căpătat/ Locul nostru nume/Burdujăni anume.”

                 Lui Toader Movilă  îi este atribuită şi Mănăstirea Teodireni zidită în anul 1597 pe locul unde existase o bisericuţă de lemn ctitorită de Ştefan cel Mare, ca loc de închinăciune şi de apărare la vremuri grele. Se pare că Ştefan cel Mare ar fi aşezat câteva familii de ruteni, veniţi în nordul Moldovei după 1490, din Pocuţia. În dreapta intrării mănăstirii sunt pictaţi în mărime naturală Toader Movilă şi Miron Costin , ultimul ţinând în mână miniatura mai veche a bisericii. Satul Burdujeni ia naştere în a II-a jumătate a secolului al XVII-lea datorită necesităţii lucrării pământului Mănăstirii Teodireni, pentru aceasta fiind aduşi ţărani ruteni din partea Storojineţului. Pe la 1766 s-au stabilit în număr mare în regiunea Burdujeni, Adâncata, Siminicea. În urma răpirii Bucovinei de către austrieci, în 1775, satul Burdujeni este izolat de Suceava , devenind punct de frontieră. După 1784 grupuri de armeni şi români din Transilvania, Bucovina s-au stabilit în Burdujeni punând bazele târgului Burdujeni, deoarece locuitorii de aici erau opriţi să treacă la târgul săptămânal din oraşul Suceava. Statutul, recunoaşterea ca târg aveau să fie câştigate de locuitorii Burdujeniului la 25 iunie 1786, când domnitorul Alexandru Constantin Moruzzi îşi dă acordul, stabilind şi ziua iarmaroacelor. Pe lângă armeni, ruteni se stabilesc aici definitiv şi evreii, cu condiţia să plătească domniei 75 de galbeni de fiecare familie. Alături de aceştia sunt menţionaţi şi ţiganii, deoarece Mănăstirea avea  ţiganii ei, robi aşezaţi  în partea de sud-est a târgului, la barieră unde începe strada Cuza-Vodă, existând „Mahalaua ţigănească” populată cu căldărari, covali, lăutari, lingurari. În anul 1899 populaţia Burdujeniului număra 3345 locuitori, iar în anul 1930,  4706 locuitori, din care 3407 români, 1244 evrei, 32 germani, iar sub 10 ruteni, ucraineni, poloni, bulgari.ca loc de trecere, localitatea  a avut o importanţă economică, financiară, astfel încât între 1901 şi 1902 a fost construită, pe locul unui pichet de frontieră, Gara Burdujeni. Sfârşitul Primului Război Mondial readucea Bucovina României prin hotărârea românilor bucovineni de la 28 noiembrie 1918, iar graniţa dintre Burdujeni şi Suceava va dispărea.

Şi iar despre şcoală

Aşezat la marginea Sucevei, la intersecţia drumurilor ce duc spre Botoşani, Dorohoi, Siret şi mărginit de râul Suceava, Burdujeniul Sucevei a fost împărţit între târg şi sat. Zona târgului are şcoală , încă de la începutul sec. al XX-lea. Şcoala a fost ridicată în anul 1902. Fostul  director, C. Călinescu, împreună cu reprezentantul Ministerului de Agricultură şi domenii, au determinat poziţia şi locul în suprafaţă de 1224 metri pătraţi, alături de primărie, pe strada principală, unde se află şi acum. Din  monografia scrisă de Elena Găinariu aflăm că prima şcoală se compunea din „parter şi etaj, iar încăperile sunt distribuite în felul următor: la parter două săli pentru cl. I şi a II-a despărţite una de alta prin sala de intrare. Tot  aici mai sunt două camere ce servescde locuinţă dirigintelui care este domnul Calangea Eugen. La mijlocul sălii , pe dreapta cum intri, lângă perete, o scară fixa cu grilaj de fier şi balustradă duce la etaj, unde se găsesc alte patru încăperi şi anume: două săli faţă în faţă pentru clasa a III-a şi a IV-a, cancelaria şcolii şi sala de bibliotecă unde există şi un dulap ce serveşte de muzeu şcolar.” Până în anul 1912 , în comuna Burdujeni a existat o singură şcoală care funcţiona cu şase clase de băieţi, având de educat şi băieţii satului. Fetele învăţau în localul primăriei. În anul 1912 satul şi-a terminat de construit localul propriu de şcoală. Şcoala din târg, în anul 1912, a revenit la patru clase şi la starea ei mixtă din trecut. Avea şase posturi cu cinci învăţători titulari şi unul detaşat. Şcoala avea în „ţarina Burdujeni 3 ha şi 50 ari, teren arabil şi un ha de luncă pe stânga râului Suceava. Avea şi cantină, iar pe timp de iarnă, în fiecare zi, luau masa peste 40 de elevi săraci. Vechea şcoală, construită în anul 1902 (corpul B) a fost o perioadă și  orfelinat, aici fiind găzduite fetele aduse de la orfelinatul din zona Gării Burdujeni. Activitatea şcolară s-a desfăşurat în această clădire până în anul şcolar 1964/ 1965 când, pe Calea Unirii, s-a construit un nou local. Localul nou construit era în incinta actualului Colegiu Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”. Aici, pe Calea Unirii 49, a funcționat până în 1973, când s-a mutat în actuala clădire de pe Calea Unirii 53. Crescând foarte mult numărul copiilor, noul local al şcolii era insuficient. De aceea, vechea clădire este igienizată, racordată la instalaţia de încălzire şi devine din nou şcoală pentru elevii din clasele I-IV, începând din anul 1987. Începând cu 2011-2012, clădirea corpului B, veche de peste 100 de ani a fost vândută de către S.C. Electroconstrucţia ELCO S.A Suceava cu sediul în Bucureşti unei persoane particulare. Învățământul se desfășoară, în continuare, doar în corpul A, de pe Calea Unirii 53.

               În prezent, în școală funcționează 12 clase : clasa pregătitoare – VIII.  

Şcoala noastră e şcoală deschisă pentru ca fiecare copil care-i trece pragul să intre în lumea minunată a învățăturii. Victor Hugo spunea „ Cel ce deschide o şcoală închide o temniţă” şi … oferă o cheie  cunoaşterii, considerăm noi.